Toate decesele din Game of Thrones au fost agregate într-un clip și sunt foarte multe

de: Alexandru Puiu
18 06. 2017

Scurt metrajul de mai sus include toate decesele din Game of Thrones de până acum, iar numărul lor este cel puțin șocant.

Nu mai puțin de 150.966 de persoane se pare că au decedat până la această oră în îndrăgitul serial al celor de la HBO. Cel puțin aceasta este concluzia la care a ajuns Leo Andrew Razon, individul pasionat de cinematografie din spatele canalului de YouTube – Andrew Razon Compilations. El a creat foarte multe clipuri pentru a le posta online gratuit, dar s-ar putea ca nici unul dintre ele să nu devină atât de popular precum acesta pe care îl puteți viziona mai sus.

Având în vedere că orice se scrie sau apare online despre Game of Thrones este devorat de fani, în aproximativ o săptămână de când a ajuns online, clipul cu pricina a generat 406.000 de vizualizări, cu câteva mii mai multe decât numărul de decese imortalizate în colaj.

Game of Thrones a ajuns să fie sinonim cu dispariția personajelor principale prin intermediul unor decese din ce în ce mai creative și sângeroase. Mai mulți actori importanți din serial au afirmat în diverse interviuri că citesc cu emoție fiecare scenariu pe care îl primesc pentru serial, de frică să nu fie ultimul episod la care colaborează. Din același motiv, un sfat foarte bun vizavi de povestea scrisă de George R.R. Martin este să nu vă atașați foarte mult de un anumit caracter, pentru că s-ar putea să dispară în viitorul mai apropiat sau îndepărtat.

Game of Thrones la HBO se pregătește de cel de-al șaptelea sezon la această oră, în timp ce premiera va avea loc luna viitoare. Sezonul 8 și ultimul din serial va fi amânat din păcate până în 2019, deci anul viitor nu ne vom bucura de aventurile agresive ale lui Tyrion, Sansa, Jon Snow sau Daenerys.